Și ne-ntoarcem la Călărași, pentru că n-am înțeles prea bine de ce s-a oprit activitatea acolo – sigur, primarul Marius Dulce (foto alăturat) a comentat ceva într-o conferință de presă: ” „Sunt conturile clubului blocate. Șapte miliarde de lei vechi aveau să dea unui jucător care a câștigat în toate instanțele această sumă și a obținut și dreptul de a bloca conturile clubului. Această poveste se știa de dinainte, dar s-a lăsat așa. Pe lângă cele 7 miliarde pe care le datora clubul jucătorului respectiv, am mai găsit trei luni de zile salarii neplătite în spate și am avut surpriza să văd că salariile nete sunt undeva la 4,5 miliarde de lei vechi. Am mai găsit 3-4 miliarde de lei vechi datorii la stat. Legea spune clar că noi finanțăm activități sportive, deplasări, cazări, echipamente. Nu putem plăti datoriile în instanță. S-au acumulat datorii la Finanțe, iar legea spune că nu mai putem finanța clubul, dacă are datorii la stat”, s-a justificat primarul Iar acel jucător care a putut bloca conturile clubului se numește Zarko Pejovic (foto principal), un muntenegrean care n-a rupt inima târgului în teren, dar care, iată, a reușit să pună la podea un club de talia Dunării din Călărași. Personal am vorbit, cu ceva timp în urmă, și cu oameni din Comisia de Disciplină, pentru că nu înțelegeam de ce își tot amână deciziile – ba că mai așteaptă un punct de vedere al clubului, ba că sportivul ar trebui să aducă nu știu ce hârtie oficială, cert este că s-a tergiversate pronunțarea cam un an de zile, perioadă ce a fost în favoarea sportivului și a ”lungit moartea clubului”, cum se exprima un călărășean. Practic, muntenegreanul a plecat de la echipă, iar federația i-a dat drept de joc în Israel, chiar la începutul anului 2020. Dar suma pe care clubul o are de dat sportivului a ajuns la o cifră amețitoare – ”cam 140.000 de euro este restanța, asta însemnând că clubul trebuie să-i plătească contractul integral, adică și pentru anul 2020”! Cum adică, el a plecat în Israel să joace și cerea bani și de la clubul din Călărași? Și, culmea, Federația i-a dat câștig de cauză tot sportivului, la toate comisiile federale. Preț de un an de zile, toate eforturile Dunării din Călărași, de a micșora suma datorată, s-au dovedit zadarnice. Sigur, nici oficialii călărășeni par să nu-și fi respectat anumite obligații la timp, însă piedicile Federației au fost destul de mari, în raport cu păcatele călărășenilor. Iar primarul municipiului, cât ar fi el… de Dulce, cu numele, a spus stop risipei. S-a pierdut un grup puternic, strâns cu mare greutate, de către antrenorul Gabi Armanu – aproape 90% din foștii handbaliști ai Dunării și-au găsit repede angajamente, și încă în Liga Zimbrilor, începând cu campioana, Dinamă, până spre ultimele locuri ale clasamentului. Am înțeles că nici insolvența nu a fost aprobată, prin urmare, clubul se va dezintegra, iar amenda de 10.000 de lei, pe care Federația a dat-o Dunării, va fi plătită la Sfântu’ Așteaptă… Referitor la CSM Reșița, primarul Ioan Popa (foto alăturat) a fost și mai tranșant, argumentând cu trei motive clare, gestul său de a nu mai finanța echipa masculine din Liga Zimbrilor:„1. Deciziile abuzive și anormale ale Federației Române de Handbal, de a organiza absolut toate partidele în deplasare, stil turneu, care durează câte 7 zile, ceea ce implică costuri foarte mari, suporterii echipei neputând să vadă nici un meci pe teren propriu; 2. echipa a fost în nenumărate rânduri dezavantajată și de arbitraj – Primăria Reșița și Consiliul Local Reșița au făcut eforturi mari pentru a finanța echipa din bani publici și nu ni se pare corect ca meciurile să nu se dispute doar pe teren; 3. nu în ultimul rând, rezultatele foarte slabe înregistrate de handbaliști, aceștia câștigând doar 2 meciuri din 15 disputate, ocupând în prezent locul 15 din 16 echipe participante, deși au fost oferite toate condițiile pentru o clasare cât mai bună în campionat, atât din punct de vedere organizatoric, cât și financiar, neexistând nici un fel de datorie financiară către jucători și întreg staff-ul”, a declarat primarul, într-un comunicat trimis presei locale. Prin urmare, Federația se poate considera mulțumită, eforturile sale de a dezbina relațiile din handbalul românesc dau roade. Mă gândesc că, într-o zi, va veni și ziua când fiecare federal va da socoteală pentru activitatea sa, iar atunci vor fi multe regrete… ]]>