Și-acum, câteva informații despre Polivalenta din Mioveni – este alcătuită din trei corpuri, cel principal, denumit A, care înseamnă sala cu peste 2000 de locuri pe scaune. Are 32 de uși, foaiere, grupuri sanitare, sistem performant de sonorizare, tabele electronice, poziționate în spatele peluzelor, sistem de iluminare, sistem de canalizare, proiector TV, garderobe, teren principal de handbal, vestiare, spații de recuperare (sauna și bazine cu apă rece și apă caldă), cabinet medical și alte spații complementare. Corpul B este la nivelul parterului și cuprinde o sală de bowling, iar la etaj va fi un club. Corpul C va fi pentru Centrala termică. Scaunele din Sala mare vor avea două culori, alb-albastru, culorile clubului local CS Dacia Mioveni, care a reușit performanța de a promova în Liga Florilor, la handbal feminin, o premieră pentru Județul Argeș. Se dorește ca la reluarea competițiilor cu public în arenele sportive închise, meciurile de acasă ale Daciei să se desfășoare în această sală ultramodernă. Dar Mioveniul nu se limitează doar la handbal, mai are și volei feminin, tenis de masa, oină, darts și fotbal, firește. Este un oraș al tinereții și sportului, am constatat, iar primarul Ion Georgescu a-ncurajat dezvoltarea tuturor acestor discipline sportive. Presa locală recunoaște că edilul a schimbat fața orașului, de când este pe scaunul de primar, aducându-i un plus de culoare și de energie. Oamenii îl numesc un primar al faptelor, ba chiar Georgescu însuși recunoaște că a făcut și ce nu a promis: ”N-am păcălit niciodată pe cineva, eu trăiesc momentul și sunt un roman patriot. Pe lângă cel mai modern spital din România, o catedrală impunătoare și Sala Sporturilor, mai am pe lista de lucru un parc industrial, reabilitarea centurii orașului, un parc de agrement și să bag și gaze, într-un cartier mărginaș. Când voi pleca din funcție, pentru că o să obosesc și eu, nu?, vreau să plec cu fruntea sus, așa cum am și venit”, a mai spus Georgescu. Rămânând în lumea sportului, vă dezvăluim că primarul este un spectator fidel al echipelor orașului, un supporter înfocat și un bun cunoscător de handbal, volei, fotbal, discipline pe care le comentează din tribune. Nu se sfiește să fie în contradicție cu arbitrii sau cu adversarii care îl admonestează și nu acceptă atitudinea oficialului din Mioveni. Este un personaj greu de stăpânit și vreau să cred că ar face treabă bună și din postura de antrenor. De altfel, se pare că este un bun amic cu un alt antrenor vulcanic, Gheorghe Tadici, sentimentul de respect fiind reciproc. Din sezonul viitor, fetele de la handbal, antrenate de Gică Covaciu, vor juca în fața suporterilor proprii, iar primarul Ion Georgescu se va afla chiar în fruntea galeriei, va fi o nebunie! P.S. Zvonurile spun că la Secția de Handbal vor veni sponsori serioși, din sezonul viitor, care-și doresc ca echipa feminine a Mioveniului să ajungă chiar în Europa, într-una din cupele ce se joacă pe Bătrânul Continent. Până atunci, să ne pregătim de sărbătoare, pentru că în luna iulie se va inaugural Sala Sporturilor! ]]>
Hai mai ‘nea Pana, chiar asa sa fie? Sau le-ai vandut si astora ceva iluzii cum o faceai in trecut pe la Crisul Chisineu Cris, pe la Oradea, etc? Daca erai asa corect mister, ne-ai fi spus ceva si despre presedintele Tudora Laurentiu, si despre Terminator Ciobanu… Facem pariu ca nu vei accepta commentariul?
Ulici, noi am rupt legatura de ani buni – am spus ca nu vreau sa avem de-a face sub nicio forma. evita orice comentariu la adresa materialelor mele si ramai în lumea ta…