…Puțini știu că Biles se numără printre cele peste 150 de gimnaste care au fost abuzate de fostul medic al lotului de gimnastică, Larry Nassar, condamnat pe viață, pentru faptele sale dovedite. Ea a vorbit despre trauma mentală extremă, pe care a suferit-o, ceea ce adeterminat-o să caute terapie și să ia medicamente pentru anxietate. ”Îmi amintesc că le-am spus mamei și agentului meu că dormeam mult în cantonament, era mai bine să dorm, decât să mă ofer… Eram foarte deprimată și nu vroiam să-mi părăsesc camera, nu doream să merg nicăieri, fugeam de toți”! Acesta a fost presiunea cu care s-a confruntat Biles, în copilăria ei, în adolescența ei. Degeaba spun unii că Biles este slabă, dar trebuie spus că gimnasta a suferit mai multe traume, până la vârsta de 24 de ani, decât vor trece majoritatea oamenilor într-o viață. Simone Biles nu este slabă, ea este umană. Și vorbim despre un sport cu o lungă istorie de dezumanizare și abuzuri ale vedetelor sale, de dragul divertismentului… Să recunoaștem, sănătatea lor este mai importantă decât orice medalie de aur! Și totuși, s-a făcut dreptate – lumea întreagă a reacționat în favoarea americancei, care s-a arată emoționată pe rețelele de socializare: ”Am primit un torent de dragoste și sprijin, ceea ce m-a făcut să înțeleg că în fața lumii contez mai mult decât o gimnastă și rezultatele mele”, a spus Biles. Gimnasta a recunoscut că s-a retras pentru că are probleme de sănătate mintală. Ea a cerut tuturor gimnastelor protejarea corpului și a minții. Urmează evaluarea medicilor, care-i vor spune dacă poate concura în finalele pe aparate, pe 1,2 și 3 august. ]]>