Astăzi, 9 decembrie, 2022, Justiția a decis că procesul pe care Gabriela Szabo mi l-a intentat, în 2019, nu se justifică, decizia fiind definitivă. Pentru mine este o zi mare, pentru că, în acest fel, mi se recunoaște calitatea scrierilor mele, faptul că întotdeauna spun adevărul, chiar dacă pana mea este destul de ascuțită. Mai mult, este a doua victimă de calibru, din sportul românesc, după fostul președinte al Federației de Handbal, Alexandru Dedu, care încearcă să-mi închidă gura și să-mi pună capacul la călimara cu cerneală!
S-au făcut de râs amândoi, și Dedu, care ceruse inițial daune de 100.000 de euro, după care m-a chemat să ne-mpăcăm, cu câteva săptămâni înainte de Alegerile din 2018, rugându-mă să nu mai scriu nimic despre el. Și n-am mai făcut-o, iar Dedu a câștigat la doar un vot diferență de contracandidata sa, Narcisa Lecușanu; dar și Gabriela Szabo, care a cheltuit aproape 3.000.000 de lei, cu litigiile avute în perioada 2018 – 2022. Mai precis, suma plătită avocaților a fost de 1.205.213 lei, iar despăgubirile și alte cheltuieli de judecată se ridică la 1.722.852 de lei – sumele sunt oficiale și le găsim pe pagina de Facebook a primarului Nicușor Dan, care a trimis Corpul de Control la CSM București.
Subsemnatul a tratat multe subiecte despre Gabriela Szabo, au fost luni la rând, chiar ani, în perioada 2017 – 2019, când fosta directoare a clubului capitalei a surprins prin managementul său, eu l-am numit defectuos și împotriva propriului club – era și părerea multor angajați ai clubului. Poate, cândva, o să-mi facă plăcere să reiau aceste subiecte, sau poate, cine știe, să ne mutăm cu lupa pe actuala conducere – sunt zvonuri că se fac cam aceleași greșeli, ca în ”Epoca de tristă amintire Gabriela Szabo”. Să așteptăm, totuși, Raportul complet al Corpului de Control, comandat de primarul Nicușor Dan, să aflăm și noi până unde merge vina fostei directoare și de unde pornesc defecțiunile directorului interimar, Iulian Pâslaru. Nu de alta, dar și eu sunt acționar la CSM București, din moment ce plătesc taxe și impozite, care intră, o mică parte din ele, așa este, în bugetul clubului bucureștean.
9 Decembrie, ce zi!