Din acel moment a-nceput războiul între Voința și MTS – am mers în Justiție și am demonstrat nedreptățile făcute tocmai de un Minister al Sportului, unui club care făcea performanță. Și, culmea, vreau să spun că, la un moment dat, Ministerul ne-a retras și Certificatul de Identitate Sportivă, asta ca să nu mai existăm deloc. Până la urmă, Voința și-a recăpătat CIS-ul, ba chiar a câștigat și procesul, aici la București, dar întâlnirea dintre Năstase și o altă soție pasageră de-a lui, Brigitte Sfăt, a făcut ca judecata să fie mutat la Timișoara, acolo unde doamna în cauză s-a dovedit a avea influențe. Voința a pierdut procesul cu MTS, spre bucuria lui Năstase și a soției sale, Brigitte Sfăt. Conform protocolului de atribuire din partea Ministerului Sportului, Năstase ar fi trebuit să facă o Academie de tenis, care să-i poarte numele. Fostul tenismen a promis Ministerului Sportului că investiția sa se va ridica la peste 100 de milioane de euro, și va cuprinde o arena centrală multifuncțională, alte terenuri moderne de tenis în aer liber și acoperite, piscine, o sală de sport de 10.000 de locuri, terenuri de squash, parc acvatic, hotel sportiv de trei stele, centrul medical, clădiri de birouri. Drept pentru care, Ministerul Tineretului a prelungit termenul de concesionare a Bazei, de la 49 la 60 de ani. O bază de vis, am putea spune, în care se regăsește totul, doar în visele lui Năstase! Mergeți acolo și vedeți că nu s-a făcut nicio investiție. Ba mai mult, se tot trâmbițează faptul că fostul fotbalist Ciprian Marica ar fi făcut o colaborare cu Năstase, din care a rezultat un teren mare și altele mai mici. Dar trebuie să spunem că acel teren mare era cu gazon, cel mai bun din București – aici au venit să joace și să se antreneze naționala Danemarcei și echipele de club Dinamo și Rapid, toată lumea apreciind calitatea deosebită a gazonului. Marica a venit, a scos iarba și a pus material sintetic, asta este investiție? După care a-nchiriat terenurile de fotbal Academiei de copii Juventus Torino, din București, deci nici el nu muncește efectiv, alții lucrează pentru el. Aceasta ar fi poveste Bazei Voința București, ”furată”, efectiv, de Ilie Năstase, care a dus la desființarea a șase sporturi și care a lăsat pe drumuri aproape 100 de sportive. Și, culmea, tocmai cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Guvernului României, instituții care n-au investit niciun leu în Baza Voința, aceasta fiind construită de cooperatorii UCECOM. ]]>