Și spun asta, gândindu-mă și la acțiunea în forță, de acum câteva luni, când Șerban și Porumbacu au intrat peste membrii Comisiei de Cometiții de la acea vreme, acuzându-i de activitate frauduloasă, i-au scos aproape cu forța din birouri, au sigilat încăperile, după care au luat actele și au fugit în alt sediu, pe care ei îl pregătiseră din timp. Porumbacu și Șerban n-au emis niciun document oficial prin care să-și justifice acțiunea, nicio acuzație, nicio dovadă, nicio motivare – și toate sub umbrela secretarului general Daniel Blagoe. De altfel, secretarul pare să fie o persoană duplicitară, care se înclină în direcții diferite, în funcție de curentul ce-i suflă-n ceafă. Dar o să mai avem timp să vorbim despre Blagoe și altădată, sunt multe de spus… Revenind la Cazul Voința 2018 Crevedia, echipă care a fost scoasă mai întâi din Play Off-ul pentru promovarea în Liga 3, după ce a jucat și câștigat un campionat cu 18 etape, mă refer la Liga 4, iar acum a fost dată afară și din Finala Cupei României, după ce a disputat cinci meciuri, sau șase, ca să ajungă în finală. Se pare că nici până la ora actuală, AJF Ilfov nu a transmis către Federația Română de Fotbal decizia de a scoate Crevedia din finala Cupei, și nici faptul că ARD Snagov, cealaltă finalistă, va reprezenta Ilfovul în faza următoare. Ba chiar sunt zvonuri că AJF Ilfov se gândește să nu trimită nicio reprezentantă a Cupei României către FRF, gest care ar face ca situația să explodeze cu adevărat, pentru că atunci și ARD-ul lui Răzvan Ardeleanu ar sări, îndreptățit, firește, la gâtul secretarului general Blagoe și al celor care vor decide așa ceva. Deocamdată suntem la stadiul de zvonuri… ]]>
Toate nenorocirile actuale din AJF, se datoreaza in exclusivitate „careului de asi” Buhac, Blagoe, Porumbacu, si Serban.
Daca a ajuns Porumbacu sef, intrebati-va de perioada cand il fura pe primarul de la Otopeni, daca a ajuns Blagoe sef, intrebati-va de perioada cand indatora AJF-ul catre RAAPPS impreuna cu varul sau OPREA (singurul candidat din istorie care a candidat singur si nu la votat nimeni), daca a ajuns Serban sef, intrebati-va cati bani a cheltuit din bugetul primariei Branesti pentru amenzile platite si nu in ultimul rand daca a ajuns sef Buhac intrebati-va cate voturi i-au adus echipele neafiliate prezente la Buftea.
Astept sa vad cind vor pune in aplicare hotararile Comisiei de Recurs a RFR-ului, executorii pe teritoriul Romaniei
Si mai am o curiozitate, oare A.S. Sc. de Fotbal ARD Snagov va participa la faza interjudeteana a Cupei Romaniei stiind ca nu a disputat finala ?
Cu siguranta ca Porumbacu nu este ,,usa de biserica,,, dar in comparatie cu Blagoe acesta joaca la juniori! @ Membru afiliat – Ai dreptate Blagoe este si el unul din capul rautatilor care se intampla la AJF.
– Blagoe pleaca dupa Oprea si adu banii inapoi la AJF!
Pentru toată suflarea fotbalistică din Ilfov !
Nu pot sa spun public cine sunt in acest moment, pentru ca urmează sa dau publicității in presa, mârșavă intelegere dintre Buhac Constantin și Raszvan Ardeleanu !
Da ați citit bine …circul făcut de Ardeleanu este doar pentru prosti !
Din informații 100% sigure și pe care le voi da presei, Buhac și Ardeleanu s-au înțeles ca ARD Snagov sa își retragă acțiunea in instanța, prețul ….Cupa României și acceptarea de către AJF a cesiunii locului din Liga a 4 a de către ARD Snagov, către Olimpic Snagov !
Oare nimeni nu a văzut ca, din circul iscat in jurul Cupei României, a ieșit un singur câștigător și anume ARD Snagov ???
In aceasi intelegere a intrat și încetarea atacurilor lui Ardeleanu la adresa secretarului Blagoe Daniel !
Si pe noi la Branesti ne-au facut praf cu Crevedia unde acasa in cupa trb sa ii batem cu dif de cel putin 5 goluri iar la ei acasa am fost cu juniori tocmai pentru ca jucau ilegal si nu aveau cis, am fost doar de prezenta iar ei se laudau ca au dat 10 la o echipa de copii de 15-16 ani iar cu glina unde in retur i-au gasit si le-au anulat 6 legitimatii la jucatori de-ai lor plus macelul de la domnii fluierasi si tot ei au mers mai departe. Cu regulamentul in mana si tot pe cine au vrut ei au dat castig de cauza “👏🏻👏🏻👏🏻“
Mare echipa Branesti 🙂 au terminat pe locul 6 din 10:)) bine ca nu au retrogradat.
Pai pe cine ati mai batut voi,ma ? Echipa de pe locul 6 ,rasul si scandalagii județului.
Marea majoritate sunteti la fel de senili precum purceaua aia de va conduce .Din cauza unora ca voi rade toata lumea de ilfov.
Toate zdrențele ataca Branesti !
Bai carcalacilor, voi sa vorbiți la lumea copiilor !
Suntem singura echipa care am jucat fara prime de joc și fara bășini in cap !
Ala de la Stefanesti care latră pe aici, uita ca au câștigat o singura data in 4 meciuri in fata noastra, și atunci cu gol valabil anulat !
Restul care comentati, spuneti bai urechiatilor cine sunteți sa putem sa radem de voi !
Sector :)) tu esti vreun fraier pacalit de Marius Serban sa joace degeaba :)) Intereseaza-te! Sunt jucatorii care au salarii la Branesti:)
Bah nasol, nici tu nu crezi ce spui 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Voi vorbiți de jucători pe fals ,furt ilegalități 🤣🤣🤣🤣.De ce nu povestești de blatul ordinar facut cu Dragomiresti 🤣🤣🤣🤣.de fapt nu stiu de ce îmi bat capul ,la voi este boala psihica .
Daca le-au dat castig de cauza celor de la Crevedia de ce nu au jucat finala??? De aici reies multe plus Glina care li s-a intors roata la meciul cu Amara 👍🏻
Dumnezeu nu doarme !
Soarta lui Mădălin o să o aibă.
Se folosesc de el, apoi un șut în cur, un pas în față