Pe terenurile din Județul Ilfov a avut loc cea de a doua etapa din turneul de calificare pentru Campionatul ELITE, competiție rezervată Juniorilor Under 15 și care va fi preluată, din faza următoare, de federația Română de Fotbal.
Până acum, surprinzător este faptul că la unele meciuri s-au marcat zeci de goluri, recordul fiind deținut de ARD Snagov, care a învins pe AS Codrii Vlăsiei Moara Vlăsiei cu scorul de 19 – 0. De altfel, echipa de juniori a lui Ardeleanu are 25 de goluri la activ, fiind urmată de Olimpic Snagov, si ea cu 22 de reușite în poarta adversarilor.
De altfel, în această a doua rundă ARD a întâlnit, în Seria 3 a Turneului, pe CS Afumați, un adversar care a făcut față cu greu asalturilor tinerilor fotbaliști din Snagov. A fost 4 – 0 la pauză, prin golurile semnate de David, Băjenaru și Preda 2. Antrenorul Ardeleanu a părut, oarecum, nemulțumit de evoluția elevilor săi, considerând că au jucat un pic relaxați, în primul mitan al partidei.
După o muștruluială serioasă, snagovenii au început să se întrebuințeze și mai mult, marcând 11 goluri, în 35 de minute, fără să ia în seamă eforturile adversarilor de a limita scorul. A fost 15 – 0 pentru ARD, prin golurile marcate de David 6, Preda 3, Albert 1 (toți trei fac parte și din lotul de seniori al ARD Snagov), Băjenaru, Dumitrescu, Vlăduț, Toma, Cătălin Vlad (din 11 metri), toți doar cu câte o reușită.
Răzvan Ardeleanu, antrenor ARD Snagov: ”Un joc cu două reprize diferite, prima fiind atacată cu mai puțină concentrare, cu doar patru goluri pe tabelă, iar a doua, după schimbările făcute, total diferita , lucru înregistrat și pe tabelă, 11 goluri marcate în 35 de minute. Urmează, în etapa a treia, un joc mai dificil, contra celor de la FC Voluntari, insa ne vom juca sansa. Nu avem presiunea rezultatului, deoarece nu ne-am stabilit niciun obiectiv în acest turneu. Calificarea se joacă, șansele noastre fiind egale cu cele ale adversarului”.
Iată rezultatele înregistrate în toate cele patru grupe ale turneului ilfovean:
ETAPA II
Seria I
- ACS Corbeanca – CS Balotești 4 – 1
- CS Concordia Chiajna II – CS Tunari 11 – 0
- AS Codrii Vlăsiei – CS Olimpic Snagov 0 – 19
În clasament conduce Olimpic Snagov, cu 6 puncte, urmată de Concordia 2, Corbeanca și Tunari, toate doar cu câte 3 puncte
Seria II
- ACS Mao – ACS Juniors Berceni 2 – 0. Fotbaliștii din Dobroești au început mai greu, mai ales din cauza emoțiilor – sunt debutanți și aveau o victorie în spate se gândeau și la a doua, poate și la calificare, cine știe, că doar mingea este rotunda. Și a venit, până la urmă, grație golurilor lui Rareș și Luci, ambii cu două șuturi fără replică din partea portarului
- FC Voluntari 2 – ACS Voința Domnești 1 – 4
- SC Popești – a stat
Pe primul loc se află ACS Mao, cu 6 puncte, urmat de Voința Domnești, care are un joc mai puțin, și Juniors Berceni, ambele cu câte 3 puncte.
Seria III
- AS Viitorul Petrăchioaia – CSL Ștefăneștii de Jos 3 – 0
- CS Afumați – AS ARD Snagov 0 – 15
- FC Voluntari – a stat
În clasament conduce ARD Snagov, cu 6 puncte, urmată de FC Voluntari 3 puncte (un joc în minus) și Viitorul Petrăchioaia, tot 3 puncte.
Seria IV
- AFC Unirea Constanța – CS Concordia Chiajna 1 – 3
- 1 Decembrie – CS Ciorogârla – n-a fost programat
- CSO Bragadiru – a stat
În clasament, CSO Bragadiru, Unirea Constanța și Concordia Chiajna au, toate cu câte 3 puncte