Suntem într-o săptămână în care speranțele noastre cresc de la o zi la alta – în Noaptea Învierii se va-mplini tot ce ne-am dorit și vom lua viața de la capăt, ca pe un nou restart! Pentru astfel de momente, ne-am gândit să vorbim despre oameni luminați, cu talent și cu mult har – avem multe exemple, răsărite pe dreptunghiul verde, însă unul mi se pare rupt din Carul Mare, o stea în devenire, fără să greșim cu nimic.
NICOLAS PANAIT: la 13 ani, își făcea debutul în Liga 4, o prezență fericită, dacă ne gândim că a înscris și un gol, la prima apariție, și a reușit și o pasă excelentă, din care un coechipier de-al său a punctat și el pe tabelă. Probabil că Nicolas este cel mai tânăr marcator din Liga ilfoveană a seniorilor. Un copil născut în 2009, care a-nceput fotbalul la 7 ani, la Sporting Domnești, fiind împtumutat de ani buni la Voința Domnești. Se laudă, deja, cu 100 de goluri la activ, o treime din zestrea de 306 reușite ale echiplor unde evoluează – la lotul de seniori din Liga 4, la Juniorii Under19, cât și la Gruparea UnderUnder15, toate trei echipele purtând numele de Voința Domnești.
În cartea lui de vizită sunt înscrise multe titluri naționale, cât și premii de recunoaștere individuală, ca fiind cel mai bun jucător al competițiilor de la București, Focșani, Pitești, Brașov, Dragomirești sau Crevedia. La 13 ani, juniorul intra pe poarta lotului național Under14, alături de alți colegi de-ai săi, cu stea în frunte și ei, din aceeași constelație Septentrion, sau Ursa Major. Și să-i numim, că așa le stă bine premiaților – Andrei Ion, Bogdan Pavel, Cosmin Balea, Andrei Vătafu, Marius Discalicau, Artur Grandabur, Vlad Iosifescu sau Victor Petrișor.
”După finala Campionatului Județean de anul trecut, meci în care Nicolas a marcat 3 goluri, fiind decisiv pentru succesul echipei sale, Steluța din Domnești a primit o invitație de la Academia Clubului portughez Benfica Lisabona, care l-a chemat degrabă în campusul său. Nicolas nu mergea la probe, pentru că cineva de la Academia știa totul despre el, era urmărit de mai multă vreme, românul ar fi mers direct în vestiarul echipei academice și mai apoi în teren. Din păcate, copilul era minor și nu putea merge singur în Portugalia, unde ar fi trebuit să și locuiască. S-a risipit o oportunitate, dar sunt sigur că vor mai fi și altele”, ne dezvăluia antrenorul său, Adrian Olteanu.
Așadar, acesta este omul pe care vi-l propun în Săptămâna Mare – un copil de 14 ani, cu care am schimbat câteva cuvinte și de la care am aflat că oricât de talentat ar fi el, fără muncă nu se poate face mare performanță! Deștept băiatul, chiar luminat la minte, aș spune, iar asta îl va ajuta să-și împlinească orice vis!