Fără îndoială, cea mai urmărită competiție a Județului Ilfov este cea din Liga 4, care oferă multe meciuri aprige, în lupta pentru titlu, dar și pentru promovarea în eșalonul superior. Astăzi vom vorbi puțin și de Liga 5, de rezultate și clasamente, dar și de întrecerile juniorilor, de la categoriile U19, U17 și U15.
În Liga 5, AJF Ilfov ne pune în fața unei situații UNICE, pe care nu știm s-o explicăm, mai ales că nici de pe site-ul Asociației, unul sărac în știri și comunicate, nu putem afla apariția surpriză, joncțiunea neanunțată!
Preț de 23 de runde, echipa ACS de Sănătate Voința Buftea a apărut în programul competițional al Ligii 5 abia în etapa a 17-a, când ar fi trebuit să joace cu Gloria Burias. Nu credem că meciul s-a jucat, pentru că pe site nu există niciun rezultat, chiar dacă etapa s-a disputat pe 19 martie, 2023. De altfel, de la prima apariție din etapa 17 și până în etapa în runda 23, Voința Buftea a figurat în program, dar nu este înregistrat niciun scor. Și iată că vine programul din 14 mai, unde ACS Periș chiar a jucat cu Buftea, învingând cu 6 – 1. Nu mă-ntrebați ce va fi în această săptămână, dacă meteoritul numit Voința Buftea va continua în Ilfov sau va merge să joace pe altă planetă. Iată rezultatele înregistrate în această rundă, a 24-a, cât și clasamentul la zi:
- ACS Periș – Voința Buftea 6 – 1
- Pescărușul Grădiștea – Viitorul Moara Vlăsiei 0 – 1
- Gloria Islaz – Frăția 3 – 2
- ACS Crevedia 2019 – Voința Dârza 0 – 3
- ACS Corbeanca – AS Gloria Burias 3 – 4
- Atletico București – ACS Cornetu 5 – 1
- Progresul Mogoșoaia – CS Copăceni 5 – 4
Mai sunt de jucat 6 etape.
La Under 19, lume puțină!
Din păcate, în ultimii ani s-au pierdut multe echipe de juniori, din motive de management prost al Asociației Județene de Fotbal Ilfov, care a preferat să elimine, an de an, câte-o grupare, două, de 19 ani, decât să caute să-i sprijine pe tinerii fotbaliști. De altfel, acest exod al juniorilor, în campionatele din județele învecinate, s-a manifestat la mai toate categoriile de vârstă. Este cineva în AJF căruia nu-i plac copiii…
U19, Etapa 26
- CSO Bragadiru – CS Brănești 0 – 3 (echipa din Bragadiru s-a retras)
- ACS Juniors Berceni – a stat
- FC Voluntari – CS Afumați 2 – 0
- CS Otopeni – Voința Domnești 0 – 3
Mai sunt de disputat două etape.
Under 17, doi într-unu’!
În campionatul precedent, la această categorie de vârstă erau două grupe a câte 10 echipe, dacă-mi aduc bine aminte, acum sunt doar 13 formații, pe care AJF le-a adunat într-o singură serie:
U17, Etapa 24
- Voința Buftea – ACS de Sănătate 2 Buftea 15 – 3
- Popești Leordeni – FC Voluntari 2 SA 2 – 2
- FC Voluntari SA – CS Afumați 5 – 1
- Viitorul Pantelimon – Juniors Berceni 1 – 4
- Olimpic Snagov – CS Balotești 3 – 0
- CS Măgurele – CSL Ștefănești 9 – 1
Mai sunt două etape de disputat.
În sfârșit, la Under 15 avem două serii puternice!
Da, aș spune că fotbaliștii de la această categorie de vârstă vin tare din urmă – avem echipe care au jucat și în Elita de la Federație, sigur, cu mai puține reușite, dar au fost acolo. Am ajuns în etapa a 19-a, iar podiumurile clasamentelor rămân deschise, pentru aproape toate locurile.
U15, Etapa 19, SERIA 1
- CS Afumați – FC Voluntari 2 – 1
- CS Tu7nari – CSL Ștefăneștii de Jos 6 – 0
- ACS Mao – CS Otopeni 3 – 0
- Școala Eugen Nae – Codrii Vlăsiei 5 – 0
- ARD Snagov – CS Balotești 9 – 0
U15, Etapa 19, Seria 2
- AFC Unirea Constanța – Viitorul Pantelimon 3 – 2
- Voința Domnești – Popești Leordeni 3 – 1
- Concordia Chiajna – CS Cernica 1 – 0
- CS Brănești a stat
În ambele serii, mai sunt trei runde de disputat.