Cu un an în urmă, câțiva oameni de sport din Dobroești încercau să pună bazele unui nou club. Iubitori de handbal, aceștia au dat adunarea pentru a croi o echipă de handbal de Junioare 1. A fost greu, firește, pentru că au ajuns în vestiar foste handbaliste care nu mai jucaseră de luni bune. Din nou antrenamente, din nou o viață riguroasă, din nou prezența la sală, mai mult seara, pentru că ziua n-aveau loc în Sala Polivalentă din Dobroești – de altfel, aceasta este cea mai mare problemă a Gloriei, vom mai vorbi!
Și primul sezon s-a încheiat, cu puține reușite, dar multe dezamăgiri, din motive obiective, ca să le numim așa. Nu le reluăm, din tot ce a fost bun trebuie să ne bucurăm că Gloria a rezistat criticilor, nu s-a lăsat doborâtă, în ciuda vremurilor potrivnice. Unul din managerii clubului, Vasile Țane, se arăta încrezător și vorbea de un viitor mai bun al echipei sale: ”Am decis ca pe lângă handbal, să facem și gimnastică, și fotbal de juniori. În felul acesta, creem o punte de legătură între copiii din Dobroești și clubul nostru – știu că sunt multe fetițe care și-ar dori gimnastică, știu, de asemenea, că sunt băieți ce vor să se joace de-a fotbalul, dar nu la cluburile care există în comună. Deh, este alegerea lor, iar eu le-am promis că le voi deschide larg porțile, să-și împlinească visul. Iar fetele care și-au pierdut speranța că nu vor ajunge să arunce la poartă cu o minge de handbal, le invit la Gloria, să învețe de la un antrenor calificat.
Sigur, acesta este proiectul nostru, l-am depus la Primărie și sper să fim luați în seamă- suntem și noi ai comunei, ne lăudăm cu asta, iar autoritățile trebuie să ne ofere și nouă posibilitatea să jucăm, să ne jucăm, să facem sport, fie pentru sănătate, fie pentru performanță, în numele Comunei Dobroești”! Este apelul unui președinte de club, care a simțit că au mai rămas copii în Dobroești ce doresc să facă și alte sporturi și pe care nu i-a invitat nimeni la linia de start. O face Gloria, care și-a deschis porțile și așteaptă talentele să ne arate ce pot!
Și să vorbim despre o echpă deja existentă, cea de handbal Junioare 1, ce se pregătește de un nou start în Campionatul Național al Federației. Noul antrenor, din sezonul ce următor, este Lazăr Mihalache, un tehnician cu un CV important, născut și crescut în Dobroești. Și ne-aducem aminte că handbalul în Dobroești a-nceput cu el și cu Țane, doi oameni care au aruncat semințele handbalului prin toată comuna – și putem spune că s-a prins ceva!
”Numele meu este cunoscut în handbalul românesc. Am venit din nou la Dobroești să fac din Gloria o glorie a acestui sport – va fi greu, o spun de la început, trebuie să facem mari sacrificii și, mai ales, să respectăm legile scrise și nescrise ale acestui sport.
- Trebuie să lucrez foarte mult la caractere și prezența la antrenamente. Gata, de-acum înainte să ne punem onoarea în joc, iar când ne dăm cuvântul că venim la antrenamente, să ni-l respectăm. Aș spune că prezența, mai degrabă absența a fost piatra de moară, care a tras grupul în jos. Cum să vii la antrenamente odată, după care să absentezi de 4-5 ori?
- Păcatul cel mare al acestei echipe este apărarea, care aproape că nu există. Vom lucra intens, să facem o defensivă rea și puternică, gen 6 – 0, avem câteva fete înalte care se pliază pe așa ceva
- Aș vrea să vorbesc și despre contraatac și faza 2, dar aceste fete nu sunt făcute pentru viteză, n-o să putem face așa ceva. Și atunci ne bazăm pe atacul pozițional, pe șuturile interilor, pe infiltrările pivotului și reușitele extremelor
Să facem pașii mici, asta este intenția noastră – istoria se scrie cu luptă, așa câștigăm războiul. Mi-au plăcut câteva fete, însă este mult de muncă și ca să luăm notă de trecere, trebuie să facă multe sacrificii. Recunosc, materialul uman este unul cu multe lacune, dar mă bucur că fetele, multe dintre ele, își doresc să învețe și luptă cu pasiune. Este al doilea an al lor, sunt și fete antrenate printre ele, dar au făcut pauză lungă, n-au avut unde să joace. Le spun, însă, cu toată tăria, dacă nu vin la pregătire, ori de câte ori le cer eu, sunt slabe șansele să progresăm. Noi am afăcut un pla și cine spune prezent, să se gândească bine – le-am dat vacanță până pe 20 iunie, apoi încep antrenamentele, adevăratele antrenamente. Ba chiar avem programat și un cantonament, la munte, și ceva jocuri amicale, așa cum face o echipă profesionistă și un antrenor cu pretenții”, ne spunea Lazăr Mihalache. Este o provocare, pentru tehnician, care crede că va reuși, în mare parte, să creioneze o echipă competitivă.