În privința golurilor, ele au venit ca un fapt normal – CS Măgurele a fost echipa mai bine așezată în teren, mai bine lucrată, care a jucat cu o viteză superioară, față de adversarii de la Bragadiru. Golurile au fost marcate de Mario Păun, în minutul 60, și de Ilie Sima, în minutul 90, ambele reușite în urma unor aglomerări în careul gazdelor, speculate de cei doi de la Măgurele. Și să spunem câteva cuvinte și despre cei trei arbitri, central Marian Sărăcuță, tușieri Andrei Aspra și Iulian Creangă, care n-au avut un meci ușor, din pricina celor doi antrenori – atunci când terminau subiectele de ceartă dintrei ei doi, antrenorii se repezeau cu tot felul de acuze către arbitrii partidei. Vreau să spun că cei trei, mai ales principalul, nu s-au speriat de presiunea venită din toate părțile și a fluierat meciul așa cum l-au văzut ei. Sigur, poate că Sărăcuță ar fi trebuit să fie un pic mai ferm și mai prompt în sancțiuni, dar până la urmă toți cei vinovați și-au primit sancțiunile cuvenite, chiar dacă ceva mai târziu.]]>
Buna ziua!
Domnule reporter, cred ca aprecierile dumneavoastra la adresa participantilor la activitatea sportiva, de la acest meci, sunt usor tendentioase. Inainte de a face dumneavoastra aprecieri cred ca mai bine verificati informatiile pe care le-ati pus in articol.
Lasati antrenorii sa-si dispute ei meciurile,pe marginea terenului. Nu are nicio legatura disputa lor verbala cu desfasurarea meciului.
Nu s-au injurat, nu s-au jignit…este treaba dumnealor cum aleg sa poarte acest razboi psihologic si nu vad legatura intre asta si disputarea jocului.
Jucatorii au fost iritati de cu totul alte elemente, nu de disputa verbala a antrenorilor.
Cat priveste motivele pentru care arbitrul a acordat cartonasul rosu consider ca nu v-ati informat corect desi ati fost prezent la meci.
Sa afisati o adresa de e-mail unde sa va trimit o fotografie care sa releve motivele tensiunilor…daca doriti sa prezentati faptele intr-o maniera obiectiva, asa cum s-ar cuveni intr-o relatare gazetareasca.
Iar golurile oaspetilor au fost anulate dupa cum urmeaza, unul pe motiv de offside evident iar al doilea pe motiv de hent in faza premergatoare.
Golul doi a fost marcat de Mihai Stamen.
Ma surprinde sa vad ca nu ati observat faptul ca nu era nicio salvare prezenta la stadion.
Dupa ce va transmit fotografia poate faceti un articol si despre asta….atentie, la faza aceasta s-a dat corner pentru gazde, la semnazlizarea tusierului care era la maxim 10 metri de faza.
*semnalizarea
Domnule Reporter, cred ca ati vazut doar ce ati vrut s-au ce vii s-a raportat sa scrieti, nu vad nimic aici despre faptul ca pentru siguranra jucatirilor nu a existat ambulanra la teren, ca pe marginea terenului, fapt facut cunoscut catre arbitrul de tusa, existau materiale de la antrenamentele de rugby in csre se puteau accidenta oricand jucatorii, ca o persoana imbracata in civil, in izmene albe, care parea ca este din staff ul evhipei din Bragadiru a provocat arbitrii si jucatorii de la echipa oaspete, ca la Magurele erau foarte multi copii de calitate in primul 11, ca portarul de la Magurele, un copil de viitor, a avut cateva interventii care au facut diferenta, ca fundasul central si in acelasi timp capitanul echipei a avut un joc perfect si ca acesta poate face fata in liga a doua fara probleme….In rest numai de bine.
Buna ziua!
In loc sa se scrie arat despre ce sa intamplat intre cei doi antrenorii era mai frumos sa scriem mai mult despre joc din tribuna am vazut un fundas central al celor de la Magurele foarte bun, un portar bun care a avut si el cateva intervetii in joc si multi alti. Trist.