Și spun asta, pentru că au circulat zvonuri că viața clubului condus de Răzvan Ardeleanu, ARD Snagov, ar fi ajuns la un liman. ”Îi paste desființarea”, spuneau unii, ”Nu mai au sprijin”, comentau alții, frecându-și mâinile, de prea multă ”prietenie” ce o nutresc față de antrenorul și fotbaliștii snagoveni.
Ar fi fost o adevărată drama, îmi dau și eu cu părerea, pentru că știu cât a muncit Ardeleanu ca să formeze ac est grup, unul puternic, mai mult de studenți, cu care și-a surprins adversarii din sezonul precedent – după un început mai greoi, în Liga 4, ARD și-a revenit și a fost foarte aproape de podiumul clasamentului. S-a revanșat, însă, în Cupa României, faza pe județ, unde a ajuns până în finală. Ultimul act nu s-a jucat, pentru că așa a decis AJF Ilfov, trofeul revenindu-i trupei lui Ardeleanu.
Am făcut această introducere, pentru ca cititorul nostru să înțeleagă că o astfel de echipă nu merită să dispară din fotbalul ilfovean – nu știu exact de ce s-au lansat aceste zvonuri, pentru că Ardeleanu este un pic introvertit, în problema aceasta, dar vom afla ce se intâmplă și vă vom spune.
Și ca să demonstreze că echipa este în viață, Ardeleanu a programat echipei sale primul amical al verii, meci care s-a jucat pe terenul 2 din Tunari, împotriva Arsenalului din localitate. Chiar dacă i-au lipsit 10 jucători, din motive diferite, ARD Snagov a reușit să facă față formației gazdă, ba chiar a și câștigat întâlnirea, scor 1 – 0, prin golul marcat de Bucurescu, în minutul 25, din centrarea lui Chiru.
ARD Snagov: R Ion, Chiru (căpitan), Alexe, Salameh, Militaru, Manea, Cl Ștefan, Bucurescu, Socol, Olariu, Verde
Au mai jucat: Nistor, Tigveanu, Visu(născut 2007),Bugean (2007) Proka (2007), M Preda (2008) și A Ghita (2008)
Absenti: Iulian Vasile, Iulian Ghita, Stan Stefanut,Anghel Nicolae, Bunea Richard, Dinică Marius, Filip Gheorghe, Romeo Stere, Popescu Ionut, Gradinaru