Pentru echipa lui Răzvan Ardeleanu, ARD Snagov, s-au luminat toate cărările – de unde se zvonea că seniorii săi sunt gata să emigreze în alte colțuri ale județului, iată că ”gashka nebună”, cum însuși Ardeleanu a numit-o așa, și-a anunțat reunirea la teren, într-un număr extrem de mare. Sunt 24 de fotbaliști care vor să continue în Liga 4 ilfoveană, antrenorul dorind să facă și ceva transferuri în plus.
Mai mult, este pus la punct și programul jocurilor amicale – duminică se întâlnesc ARD cu Progresul Mogoșoaia, pe sinteticul de la Agronomie, iar în următoarea perioadă, pe 25 sau 26 februarie, se joacă un meci de gală, cu Arsenal Tunari II, pe terenul din Ghermănești. Da, ARD revine acasă, am putea spune, ceea ce-i creează tot confortul cuvenit.
Răzvan Ardeleanu
”După o perioadă, oarecum, confuză, începem să lucrăm pentru echipa mare, să visăm din nou la apropierea de podium, de ce nu? Sunt pe cale să aduc 4-5 jucători noi, cu care am purtat discuții încă din decembrie, anul trecut. Au confirmat sosirea în vestiarul nostru, însă prefer să nu le dau numele, până nu fac totul oficial.
Mă bucur că autoritățile locale au revenit la sentimente mai bune, față de copiii fotbaliști ai Snagovului, urmând ca jocurile din retur să le desfășurăm din nou pe sinteticul din Ghermănești, adică acolo unde ne-am considerat mereu acasă. Până la reluarea campionatelor, vom mai vorbi și despre seniori și fuziunea cu Voința Snagov, și despre grupurile de copii și juniori, tinere talente care vor confirma cât de curând”!