În primul meci al finalei Ligii 4 de Ilfov a fost scor alb, între gazde, CSL Ștefănești, și oaspeții de la LPS Clinceni. Site-ul nostru a beneficiat de surse proprii de informare și v-a pus la dispoziție, cât a putut de repede, scorul, cât și câteva evenimente petrecute pe teren, și ne referim la cele două cartonașe roșii primite de cei de la Ștefănești.
Revenim astăzi cu declarații din ambele tabere, unele chiar războinice, dacă ne referim la președintele CSL Ștefănești, Mircea Gheorghe, sigur pe ceea ce urmează să se întâmple în manșa a doua, ce va avea loc în deplasare.
”Mergem la Clinceni să obținem victoria și să câștigăm trofeul Ligii 4. Adversarii nu m-au impresionat cu nimic, noi suntem încrezători că putem înscrie decisiv pe terenul celor de la Clinceni. Am dominat total repriza întâi, am avut ocazii mari de a înscrie, dar am ratat, din păcate – dacă marcam, alta era desfășurarea partidei.
În mitanul secund, au fost două întâmplări nefericite la noi, mă refer la cele două cartonașe roșii pe care le-am primit în repriza a doua. Pe primul nu-l contestă nimeni, însă cel de-al doilea pute fi doar un galben și atât. Dar arbitrul a fost suveran și a decis. Primul l-a luat Gheorghe Ștefan, iar al doilea sancționat a fost juniorul Mihai Tărchilă, doi fotbaliști valoroși, care au marcat decisiv în semifinala cu CS Brănești. Oricum, avem rezerve valoroase pentru cei doi, care nu vor juca în retur, nu-mi fac griji din punctul acesta de vedere.
După meci, am intrat în vestiarul băieților și i-am felicitat, n-a fost ușor pentru ei să joace cu doar opt fotbaliști în câmp. Dar cu cât este mai greu să ajungi la trofeu, cu atât va fi mai frumos! Consider că în condițiile date, rezultatul de egalitate a fost echitabil. Vreau să mai spunem că în tribunele stadionului nostru au luat loc aproximativ 1000 de spectatori, acesta fiind un record de audiență. Le mulțumesc tuturor celor care au venit să susțină acest spectacol”, comenta președintele CSL Ștefănești, Mircea Gheorghe.
Antrenorul LPS Clinceni, Tică Gheorghe: ”Portarul nostru Bolboașă ne-a salvat de la înfrângere”!
”Dar puteam mai mult, de asta sunt supărat. În ultimele minute ale reprizei a doua am avut trei ocazii uriașe de a înscrie, ultima monumentală, din 7-8 metri, cu poarta goală. Dar trebuie să fiu corect și să mai spun că și ei au avut în prima parte tot trei ocazii de a înscrie, așa că suntem egali și la ratări.
A fost un joc de uzură, mai mult la mijlocul terenului. Posesia a fost alternativă și cred că nouă ne-a lipsit curajul să fim mai combativi Portarul nostru Bolboașă a avut două intervenții salvatoare, care au făcut ca tabela să nu se modifice în favoarea gazdelor.
În ceea ce privește arbitrajul, am avut impresia, la început, că încearcă să favorizeze gazdele, dar m-am înșelat, mai ales că echipa din Ștefănești a fost sancționată cu două cartonașe roșii. Și se vorbește că al doilea roșu ar fi trebuit să fie doar galben, dar arbitrul era aproape și a văzut cum juniorul lor l-a lovit și când era jos pe fotbalistul nostru. A fost roșu clar, dar sincer nu credeam că o să-l dea și pe al doilea.
În retur, pregătim același joc de pase, însă acasă avem un atu în plus, terenul nostru este ceva mai mare, cunoaștem reperele, deci ne avantajează. Va fi un joc asemănător, în care câștig de cauză va avea echipa care nu va mai rata așa de mult”, ne spunea antrenorul Tică Gheorghe.
După meciul de duminică seara, echipa lui Tică a ajuns pe stadionul din Clinceni, pentru a admira noua instalație de nocturnă, de care fotbaliștii vor beneficia de-acum înainte. (foto sus)