Începe campionatul în Ilfov, însă problemele organizatorice ne creează mari bătăi de cap. Mai mulți conducători de club sunt nemulțumiți că Federația Română de Fotbal a limitat numărul de schimbări, la Liga 4, la numai 5 jucători. Nu este normal, Liga 5 are dreptul la 7, iar noi doar 5, de ce? Ligile 1, 2 și 3 sunt ale Federației, să le administreze după bunul plac.
Ar trebui să ne lase pe noi să fim mai permisivi – noi nu dăm salarii, nici măcar indemnizații, poate un mic și-o bere, asta se mai întâmplă. Prin urmare, amatorii noștri vin de plăcere la echipă, vin să joace, atât cât le permite antrenorul. Eu am în vestiar 28 de jucători, trebuie să le acord șanse tuturor să arate ce pot. Dacă nu reușești să bagi mai mulți în teren, o dată, de două ori, fotbaliștii se supără și ei și nu mai vin la teren. Și la un moment dat te trezești că din 28 vin doar un număr minim, ca să bagi o echipă la joc.
Care este logica Federației de ne limitează pe noi la schimbări? Noi vrem să avem cât mai mulți și să-i încercăm, dar astea sunt regulamente făcute din birou, nu din iarbă, nu ne-a consultat nimeni și pe noi, cei care plătim să facem sport, Federația ar trebui să ne ajute, nu să ne impună restricții”, opina Sorin de la Vidra.
Aunțăm că Liga 4 este gata de start, programul fiind împărțit pe trei zile – 5 meciuri vor avea loc sâmbătă, 2 septembrie, un meci se dispută duminică, 3 septembrie, etapa încheindu-se duminică, 6 septembrie.
Sâmbătă, 2 septembrie
- ACSO Viitorul Pantelimon – FC 1 Decembrie, ora 16:00
- CS Stejarul Gruiu – ACS Viitorul Dragomirești Vale, ora 16:00
- CS Brănești – CS Olimpic Snagov, ora 17:00
- ACS Viitorul Vidra – CS Măgurele, ora 17:00
- CS Ciorogârla – CS Voința Domnești, ora 17:30
Duminică, 3 septembrie
- ACS LPS HD Clinceni – CS Glina
Miercuri, 6 septembrie
- CSL Ștefănești – ACS Juniors Berceni
Trecem la Liga 5, pentru că AJF Ilfov a decis ca toate meciurile primei runde să se dispute duminică, 3 septembrie, după următorul program:
- CSO Bragadiru – CS Copăceni, ora 11:00
- CS Brănești 2 – ACS Periș, ora 11:00
- ACS Progresul Mogoșoaia – ACS Viitorul Corbeanca, ora 11:00
- ACS Crevedia 2019 – Frăția, ora 11:00
- ACS Viitorul Moara Vlăsiei – ACS Voința Buftea 2, ora 11:00
- AS Gloria Burias – CS Dărăști, ora 11:00
- AS Viitorul Petrăchioaia – AS Phoenix Club Jilava, ora 11:00
Celelalte competiții, ne referim la Juniorii U19, U17 și cele două serii U15, vor lua startul peste o săptămână, adică pe 9 septembrie.