”Suntem vecini de cartier, dacă pot să spun așa, între Dobroești, de unde este Mao, și Cernica este o distanță relativ mică. Mereu am fost rivali, la mai toate categoriile de juniori, și mereu ne-am împărțit victoriile. Am jucat ultimul meci la Under 17, ne pregătim pentru startul de campionat. A fost o partidă echilibrată, aș spune, cu acțiuni de poartă frumoase, de ambele părți.
Oaspeții de la Dobroești au fost ceva mai combativi, însă trebuie să spun că ei sunt și ceva mai mari, iar eu am folosit și copii născuți 2010. Mai mult, mi-au lipsit mai mulți jucători, unii din unsprezecele de bază, pentru că vacanța de vară nu s-a terminat încă. Ne-au marcat câte-un gol pe repriză, din pricina unor greșeli personale. Dar sunt mulțumit, copiii au avut multe momente de dominare.
Și dacă tot a venit vorba de campionatele ilfovene care se apropie, vreau să spun că CS Cernica are multe grupări de gestionat. Am adunat 100 de copii în club, numai la fotbal, la care se adaugă și ceilalți sportivi de la handbal, box, tenis. Revin la fotbal, domeniul meu de bază, și spun că avem 5 echipe înscrise în competiții:
- La U17
- Două grupări la U13, din care una și de fete
- La U11
- La U9
Baza noastră materială, care este în continuă creștere, ne permite să-i primim pe toți pe dreptunghiul verde: avem terenurile de iarbă de la Cernica și Căldăraru, un sintetic la Poștă, unul la Bălăceanca, la Tânganu și încă unul sintetic lângă club, la care se lucrează intens. Cred că nu există altă comună în Ilfov, poate chiar și în multe alte județe, care să aibă atâtea terenuri. Avem și 5-6 antrenori, iar acest fapt a dus la creșterea nivelului actului de antrenament – foștii copii de la Cernica, plecați de la echipele noastre, au început să se ntoarcă, clubul traversează o perioadă excelentă”, ne spunea cel cae coordonează fotbalul la Cernica, Ion Nica.
Și revenim la meciul de la Under 17, dintre CS Cernica și ACS Mao, și dăm o declarație și a unuia dintre antrenorii clubului vizitator, Nicușor Glonț:”Cred că echipa a atins un oarecare vârf de formă, nu maxim, pentru că mai avem câteva zile înaintea campionatului oficial. Mergem în cantonament și acolo vom definitiva pregătirea. La Cernica am jucat cu determinare, am avut un marcaj agresiv și nu am lăsat gazdele să-și facă jocul, cu care ne-a surprins de-atâtea ori. Și nouă ne-a lipsit Adi, iar în teren am avut și noi doi fotbaliști născuți 2010, Luca și Iustin. Au marcat atacanții Matei și Diaconu, un fapt îmbucurător”, replica și antrenorul lui ACS Mao, Nicușor Glonț.