SC Popești Leordeni se află pe o promițătoare poziție secundă în clasamentul din C4
Trupa antrenată de Vali Ivan merge bine în acest campionat abordat, normal, cu ambiții mari de Vlada și compania. Partida de pe teren propriu cu Muscelul Câmpulung nu s-a dovedit a fi una facilă pentru gazde aşa cum se aştepta, poate, asistenţa. Ilfovenii au început bine, cu gol Onur Kaplan în minutul 20, în contul unei deschideri premature a scorului. Cinci minute mai târziu a venit golul egalizator al lui Stelea și partida căpăta echilibru. A reușit, pe final de joc să risipească emoțiile Valentin Niculae cu o reușită importantă pentru SC Popești Leordeni în economia luptei pentru play-off. Cu 13 puncte în clasament, după 6 etape, Marian Vlada și compania se află aproape de lider, CS Tunari, la două puncte distanță în spatele formaţiei conduse de Florin Vlădilă. Partida următoare, găzduită de arena din Ștefan cel Mare aduce meciul cu Dinamo programat în etapa a VII-a a campionatului, un joc în care ambele combatante au un numitor comun, victoria.