Fotbalul ilfovean încearcă să pornească la un nou drum, în partea a doua a campionatului. Pe lângă faptul că primim greu informații, semn că antrenorii și președinții de cluburi nu sunt deloc interesați să fie în atenția celor care mai scriu din când în când despre reunirea din această iarnă, despre noile achiziții, despre eventualele accidentări, știri care sunt în atenția pasionaților de fotbal, din întreg județul. Și am aflat că nu sunt interesați să se afle de aceste informații, pentru că nici nu există – nu tu zi de adunare sau primul antrenamente, nu tu program de meciuri amicale, mai nimic. Fotbaliștii, de regulă, sunt la joburile lor și cu greu își fac timp să vină la prima reunire. Și nu vin pentru că sunt puține cluburi care își plătesc jucătorii cu o indemnizație cât de mică, iar cine face asta beneficiază de prezența tuturor, încă de la primul antrenament.
Mi-am dorit ca de la CS Glina să am cele mai multe informații, că doar este o grupare pe care o simpatizez foarte mult, din pricina antrenorului Vică Greaca, un tehnician serios, profesionist, care face tot ce poate ca să fie întotdeauna în fruntea clasamentului. Nu reușește tot mereu, pentru că nu este ajutat, așa cum ar trebui. Și se pare că nici de această dată nu are sprijinul oficialilor din jurul lui – Greaca își începe a doua aventură din Liga 4 de Ilfov direct cu un meci amical, fără să aibă programată o reunire, un antrenament, măcar, chiar o simplă întâlnire de salut. ”Nu, domnule Pană, fotbaliștii noștri au servicii și nu prea pot să vină la antrenament, fie el chiar primul. Mai mult, și terenul nostru este impracticabil, așa că preferăm să începem direct cu un amical – am găsit să jucăm la Radovanu, pe lângă Oltenița. Acolo ne vom întâlni pentru prima oară”, ne spunea domnul Greaca. Nici el nu avea mai multe amănunte, nici ce țintă i se impune, nici ce jucători au mai venit, dacă au mai venit. A rămas ca după acest meci amical să am mai multe detalii… Unde este profesionismul de altădată?