Ilfovenii de la SC Popești Leordeni au încheiat stagiul organizat la Săcele
Stagiul de pregătire derulat de SC Popești Leordeni la Săcele nu a mai cuprins meciul amical antamat anterior în compania brașovenilor de la Kids Tâmpa la capătul zilelor solicitante de efort fizic. Gazdele evenimentului au încercat să ofere un minim confort derularii partidei amicale dar s-au văzuț împiedicate, în primul rând, de terenul înghețat care ar fi pus în dificultate jucătorii celor două formații. Considerând, în aceste condiții, inoportună derularea partidei oficialii celor două echipe au convenit, de comun acord, să amâne pentru un alt prilej derularea jocului de verificare. Delegația ilfoveană a plecat către casă fără a putea susține meciul amical antamat din timp cu brașovenii de la Kids Tâmpa.
Săptămână cu trei amicale
SC Popești Leordeni a revenit la bază unde a reluat pregătirile în vederea startului oficial din anul 2026. Va fi o săptămână pe parcursul căreia se trece la seria partidelor de verificare cu nu mai puțin de trei teste antamate. Printre meciurile din această săptămână se află și jocul de la Izvorani cu o echipă de Liga a IV-a, Progresul Drăgănești, favorită să ajungă în cel de al treilea eșalon din sezonul viitor. Urmează, apoi, la capitolul meciuri de verificare, teste cu FC Pucioasa, SCM Dunărea Giurgiu, CSL Nanov și Unirea Bascov.





