Deși campionatul este de seniori, echipa lui Răzvan Ardeleanu a trimis în teren, în prima etapa a Ligii 4 ilfovene, un grup de tineri, doar trei dintre aceștia depășind vârsta junioratului! Trebuie să spunem că cele două adversare, CS Balotești și ARD Snagov, s-au mai întâlnit cu o săptămână în urmă, într-o partidă amicală, Ardeleanu și elevii săi obținând o victorie cu 4 – 0. De data aceasta, gazdele de la Balotești au luptat cu mai multă pasiune, ba chiar și-au dorit chiar revanșa, luând cu asalt poarta oaspeților din Snagov. Chiar din primele minute, Baloteștiul a avut două mari ocazii de a deschide tabela, însă portarul de la ARD, Robert Ion (16 ani), a făcut minuni între buturi, zădărnicind planul gazdelor.
Treptat, tinerii de la ARD încep să intre și ei în joc și este rândul lor să se joace cu ocaziile prin Olariu și Iulian Ghiță, acesta din urmă chiar din lovitură de pedeapsă, în minutul 44.
După pauză, antrenorul oaspeților schimbă sistemul de joc și riscă mai mult pe cartea atacului – introduce trei vârfuri, experimentatul Verde, în minutul 50, și mai tinerii Visu, de 15 ani, și David Gheorghe, de 14 ani. Ca un fapt firesc, jocul începe să curgă doar spre poarta gazdelor de la Balotești, dar și ratările continuă să persiste, prin Ghiță și Chiru. Până la urmă, ceea ce trebuia să se întâmple s-a petrecut în minutul 70 – Chiru pleacă din jumătatea proprie, ajunge la marginea careului și centrează perfect pentru David Gheorghe, care înscrie cu capul și aduce trei puncte prețioase echipei sale.
Răzvan Ardeleanu: ”Am făcut un joc bun și am rămas adeptul întineririi echipei. În ultimele 20 de minute, am avut în teren doar jucători născuți 2006, 2007 și 2008. Sunt 3 puncte din deplasare, care ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul”.
Și de la Balotești merge la Glina, acolo unde avea să se dispute partida dintre gazdele pregătite de Vică Greaca și vizitatorii Juniors Berceni. Spuneam în titlu că CS Glina a renăscut din propria-i cenușă, pentru că multe s-au petrecut la această grupare, după ce a ratat promovarea în Liga 3, în favoarea celor de la Amara. S-a spus atuncă grupul puternic s-a destrămat, că sunt restanțe financiare care i-au făcut pe fotbaliști să se orienteze prin alte zări. La prima reunire, au venit doar 4 – 5 fotbaliști, situația era dramatică. Dar, ca prin farmec, totul s-a rezolvat – toate datoriile către jucători au fost achitate, fotbaliștii rătăcitori au venit acasă, iar conducerea a mai adus în vestiar cinci tineri jucători.
”Echipa s-a mișcat bine, am câștigat cu 3 – 1, prinreușitele lui Vali, 2, și Rechinu. Noii veniți au potențial mare, i-am văzut, însă le mai trebuie o perioadă de acomodare. Sunt optimist și afirm cu responsabilitate că avem o echipă mai bună ca cea de anul trecut. Nimeni nu ne-a impus vreun obiectiv, eram într-o situație disperată, dar acum, când echipa s-a format, sigur că vrem să fim în play off, avem valoare”, declara Vică Greaca.