Liderul din C3 s-a descurcat excelent la debutul oficial în anul 2026
SC Popești Leordeni a asigurat toate condițiile pentru un debut excelent în anul 2026. Tocmai de aceea ilfovenii au organizat jocul cu Recolta Gheorghe Doja pe suprafața sintetică a Centrului Național de Fotbal de la Buftea. Partida cu Recolta Gheorghe Doja, dificilă la o primă evaluare, a adus un succes notabil, clar, 2-0, în contul organizatorilor. Prolificii atacanți ai ilfovenilor, Alexandru Dane și Mihai Ion au semnat, și cu acest prilej, golurile unei victorii scontate. Au evoluat, în tricoul Popeștiului, Mușat – Alex. Gheorghe (căpitan), Bobaru, Leafu, Nicola – Njindja, Balgiu, Căpraru, Fîrțînescu – Dane, Mihai Ion. Rezerve au fost: Sin, Moise, Petre, Badea, Boiangiu, Munteanu, Mutu, Nadolu, Achiriloaei.
Deplasare la Călărași
Următoarea partidă de campionat, tot în postură de lider în C3, aduce pentru SC Popești Leordeni tot o dispută în deplasare. Vine, de această dată, disputa cu Dunărea Călărași, dificilă, dar cu trupa din Popești Leordeni aflată, și cu acest prilej, în postura de favorită.




