Turneul de Calificare pentru ELITE, la Juniori Under 15, se pare că stârnește multe ambiții, printre tinerii fotbaliști. Ba chiar pasiuni nebănuite întâlnim și în tribune, acolo unde parinții spectatori se comportă ca pe maidan, sub pretextul că scopul scuză mijloacele, iar copiii lor trebuie să iasă învingători, cu orice preț!
Și spun asta, pentru că la meciul dintre Voința Domnești și ACS Mao praful de pușcă a plutit în aer, iar butoiul cu pulbere începuse să dea semne că vrea să explodeze. S-antâmplat ca unii spectatori să-i facă pe fotbaliștii vizitatori cocoșați, să-i șicaneze, ca să nu mai joace bine.
Antrenorul Mao Rădulescu a răbufnit și a plecat de pe bancă, lumea crezând că se duce în tribune, la cel căruia nu-i tăcea gura. Dar n-a fost așa, Mao s-a liniștit, arbitrul l-a sancționat, a reușit să liniștească și galeria din Domnești și totul s-a terminat fără incidente.
De altfel, incidente mai grave s-au întâmplat și în sezonul trecut, la Domnești, dar atunci la un meci de seniori, între Buftea și gazdele de la Domnești. Am scris și atunci, ba chiar președintele mi-a cerut drept la replică, dar nu știu dacă l-a mai scris. Să fie o practică în acea zonă a Ilfovului? Nu cred, am prieteni în Domnești, oameni de valoare, cu multă educație.
Iată rezultatele înregistrate în cea de-a 3-a etapă, una decisivă aș spune, în urma cărora aproape că s-au stabilit câștigătoarele:
Seria 1
- CS Balotești – AS Codrii Vlăsiei 7 – 2
- CS Olimpic Snagov – CS Tunari 9 – 0
- CS Concordia Chiajna 2 – ACS Corbeanca – se reprogramează
În clasament, Olimpic Snagov are 9 puncte, din tot atâtea posibile, urmat de Concordia, cu 3 puncte, dar cu două meciuri mai puțin. Lupta se dă între aceste două adversare, unde va conta, probabil, golaverajul.
Seria 2
- Juniors Berceni – SC Popești Leordeni 0 – 2
- Voința Domnești – ACS Mao 2 – 1
Aici sunt ceva calcule de făcut – conduce Voința Domnești cu 6 puncte din două meciuri, urmată de ACS Mao, tot 6 puncte, din trei meciuri. Voința n-a scăpat în câștigătoare, pentru că mai are două meciuri deloc ușoare, cu Juniors Berceni și SC Popești Leordeni, formația din Popești sperând și ea la trofeu, dacă jocul rezultatelor o ajută.
Seria 3
- ARD Snagov – FC Voluntari 1 – 3
- CSL Ștefănești – CS Afumați 3 – 5
Conduce ARD cu 6 puncte, din 3 meciuri, urmat de Voluntari, tot cu 6 puncte, dar din 2 meciuri. ARD are golaverajul mai bun. Calificarea pare să fie mai aproape de echipa din Voluntari, vom vedea!
Seria 4
- CS Ciorogârla – CSO Bragadiru 0 – 9
- CS Concordia Chiajna – 1 Decembrie 16 – 0
În clasament conduc Bragadiru și Chiajna, ambele cu câte 6 puncte. În runda viitoare se desfășoară derby-ul dintre aceste două formații, pe terenul de la Bragadiru.